
Începând cu 1 noiembrie curent şi până la 1 martie, în Moldova funcţionează regulamentul care stipulează că vehiculele trebuie să se deplaseze cu lanternele de gabarit puse în funcţiune. Care sunt argumentele pro sau contra ale acestui regulament?
Includerea fazei scurte a luminilor de întâmpinare în perioada rece a anului este necesară pentru ca automobilul dumneavoastră să fie mai vizibil pentru alţi participanţi la trafic. O astfel de acţiune, de regulă, ar trebui să contribuie la reducerea numărului de accidente rutiere. Cei care sunt împotriva regulii de a conduce automobilul cu farurile în permanenţă aprinse invocă, în primul rând, consumul sporit de carburanţi.
E adevărat, automobilul cu farurile aprinse consumă o cantitate mai mare de benzină sau motorină. Dar cât costă creşterea consumului de combustibil cu două la sută atunci când e vorba de reducerea numărului de accidente?
În majoritatea ţarilor membre ale Uniunii Europene circulaţia cu farurile permanent aprinse este o condiţie obligatorie deja de mai mulţi. Statisticile accidentelor rutiere în aceste ţări arată următoarele: numărul de accidente poate fi redus practic într-un an-doi cu 10-20 la sută. Fiţi de acord, acesta este un argument important în favoarea adoptării unei astfel de dispoziţii.
E cazul să că automobilul cu farurile aprinse еste mai vizibil pe drum şi ceilalţi participanţi la trafic, inclusiv pietonii, percep această maşină în alt mod. La nivel de subconştient, automobilul cu farurile aprinse este perceput de creier ca o sursă de pericol.
Prin urmare, n-ar fi raţional să facem economie la becuri şi combustibil. Siguranța la trafic e mult mai importantă decât câteva sute de grame de combustibil consumat.
Preferințe cookie
Utilizăm module cookie strict necesare pentru funcționarea paginii web. Cu acordul dumneavoastră, utilizăm și module cookie funcționale, de analiză și de marketing, pentru a înțelege cum este utilizată pagina, pentru a vă prezenta oferte relevante și, după caz, pentru a activa la cerere conținuturi sociale încorporate.
Puteți accepta toate modulele cookie, le puteți respinge pe cele neesențiale sau vă puteți alege preferințele pentru fiecare categorie. Vă puteți retrage consimțământul în orice moment din secțiunea „Setări cookie” din subsolul paginii. Politica de confidențialitate
Preferințe cookie
Alegeți categoriile opționale pe care le permiteți. Nicio categorie opțională nu este activată în mod implicit.
Asigură sesiunea, protecția XSRF și a formularelor împotriva abuzurilor, limba selectată și coșul de cumpărături. Nu pot fi dezactivate.
Ne ajută să înțelegem utilizarea paginii și să îmbunătățim serviciile. Include Google Analytics 4.
Măsoară eficiența campaniilor și permite afișarea ofertelor relevante. Include Google Ads și Meta Pixel.
Activează servicii opționale precum hărțile, videoclipurile încorporate și integrarea de finanțare.
Preferințele nu au putut fi salvate. Verificați conexiunea și încercați din nou.
Se salvează preferințele…