
Escrocheriile în trafic au devenit un fenomen destul de frecvent, fiind o afacere destul de profitabilă. Câteva cazuri de acest gen au fost înregistrate la Chişinău. Ce-ar trebui să facem pentru a nu ajunge victima escrocilor în trafic?
Este o situaţie în care escrocii înscenează un accident pentru a învinui potenţiala victimă şi a obţine o compensaţie financiară pentru un prejudiciu fictiv. Escrocii recurg la diverse scheme. De pildă, un automobil îi taie calea conducătorului şi el tamponează în altul. Sau escrocii se aruncă peste automobil ori sub el, învinuind conducătorul că a izbit un pieton. Mai există o modalitate – imitarea începerii deplasării. Maşina escrocilor, la semafor sau la intrare pe drumul principal, o ia din loc, ca mai apoi să frâneze brusc, maşina din spate tamponându-se astfel în automobilul escrocilor.
Escrocii aleg minuţios victima, aceasta fiind, de regulă, un conducător solitar. El trebuie să aibă o ţinută bună şi îngrijită (semn că e o persoana cu bani). Escrocii de cele mai multe ori acţionează în grup. Automobilul victimei trebuie să fie solid şi nou, din categoria medie de preţ. Posesorii de automobile foarte ieftine, sau, dimpotrivă, foarte scumpe, nu intră în vizorul escrocilor, deoarece în primul caz, aceştia nu dispun de bani, iar în al doilea caz, ar putea fi din cei care nu se prea lasă intimidaţi.
Dacă careva vă şicanează cu insistenţă în trafic ori vă taie calea, ar putea fi o escrocherie. Automobile escrocilor adesea sunt murdare, pentru a tăinui numerele de înmatriculare şi culoarea caroseriei. Dacă vi se cere bani imediat, este un semn vădit al escrocheriei în trafic. Dacă vi se propune să soluţionaţi cazul fără a chema organele Poliţiei Rutiere sau ei înşişi telefonează cuiva, puteţi fi sigur că escrocii l-au sunat pe un poliţist cunoscut.
Preferințe cookie
Utilizăm module cookie strict necesare pentru funcționarea paginii web. Cu acordul dumneavoastră, utilizăm și module cookie funcționale, de analiză și de marketing, pentru a înțelege cum este utilizată pagina, pentru a vă prezenta oferte relevante și, după caz, pentru a activa la cerere conținuturi sociale încorporate.
Puteți accepta toate modulele cookie, le puteți respinge pe cele neesențiale sau vă puteți alege preferințele pentru fiecare categorie. Vă puteți retrage consimțământul în orice moment din secțiunea „Setări cookie” din subsolul paginii. Politica de confidențialitate
Preferințe cookie
Alegeți categoriile opționale pe care le permiteți. Nicio categorie opțională nu este activată în mod implicit.
Asigură sesiunea, protecția XSRF și a formularelor împotriva abuzurilor, limba selectată și coșul de cumpărături. Nu pot fi dezactivate.
Ne ajută să înțelegem utilizarea paginii și să îmbunătățim serviciile. Include Google Analytics 4.
Măsoară eficiența campaniilor și permite afișarea ofertelor relevante. Include Google Ads și Meta Pixel.
Activează servicii opționale precum hărțile, videoclipurile încorporate și integrarea de finanțare.
Preferințele nu au putut fi salvate. Verificați conexiunea și încercați din nou.
Se salvează preferințele…